Marea Moarta este o mare continentala, singura ei sursa de alimentare fiind Raul Iordan, ale carui ape le primeste in partea nordica. Iordanul, cat si Marea Moarta, constituie granita naturala dintre Israel si Iordania.
Numele acestei mari – Marea Moarta – este atribuit lui Ieronim, un scriitor de prin secolul al IV-lea. Mai inainte de acesta, marea se numea “Marea de Sare” sau “Marea de Asfalt”. Aristotel a scris despre valoarea terapeutica a apei sarate din mare. Romanii isi tratau anumite boli de piele in apele sarate ale Marii Moarte, numita de ei “Lacul de Asfalt”. Noul nume ale apei se fundamenteaza pe faptul ca, datorita salinitatii excesive, in apele acesteia nu exista viata. Denumirea actuala de “Marea Moarta” a fost data si intarita de grecul Pausanias, cel care a si cercetat-o pentru prima data.
Marea Moarta are o suprafata de 600 de kilometri patrati, fiind unul dintre cele mai joase locuri de pe Pamant. Potrivit analizelor, Marea Moarta se afla la o altitudine de 396-400 de metri sub nivelul marii planetare. Singura apa mai adanc decat acesta este Lacul Baikal, afla la 794 de metri sub nivelul marii planetare. Marea Moarta are o lungime de aproximativ 80 de kilometri si o latime maxima de 18 kilometri.
Marea Moarta se afla in partea sud-estica a Tarii Sfinte, la aceasta ajungandu-se dinspre Ierusalim, trecand pe langa Ierihon. In drumul lor spre Muntele Sinai, pelerinii calatoresc pe soseaua ce serpuieste pe malul acestei mari albe de sare.
In partea nordica a Marii Moarte se afla renumitele Pesteri de la Qumran, in care au fost descoperite Manuscrisele de la Marea Moarta, intre anii 1947-1956. Primele cinci sute de tablite de la Qumran au fost descoperite de catre un cioban beduin, din intamplare.
In jur de noua sute de manuscrise, scrise in limbile ebraica, greaca si aramaica, datand din secolul al II-lea, au fost scoase la lumina, spre incantarea cercetarorilor. Comunitatea eseniana de la Qumran a fost pusa in lumina, multumita in primul rand acestor scrieri. Manuscrisele sunt asezate in doua mari muzee din Ierusalim: Muzeul Rockefeller si Muzeul National.

Tot in jurul Marii Moarte se afla si Desertul Iudaic, in care se inalta cateva manastiri ortodoxe, cat si renumitele localitati biblice, pesterile de la Qumran, fortareata Masada, care aminteste de teriba lupta dintre romani si evrei, cat si cetatea Sodoma, undeva pe fundul marii.
Acest loc aproape lipsit de viata este locul unde s-a petrecut istoria biblica cu Dreptul Lot si sotia lui, prefacuta in stalp de sare. Acest stalp s-ar vedea pana astazi, pe malul vestic al marii, desprins din stanca muntelui. Unii arheologi considera ca cele doua cetati (Sodoma si Gomora) zac si astazi sub apele putin adanci din zona de sud a marii.

Nivelul scazut al marii, cat si salinitatea excesiva, se datoreaza, pe langa alte cauze naturale, si evaporarii intense. Continutul de sare al apei este 33 %, numai Lacul afrian Asal avand o salinitate mai mare, anume 35 %. In compozitia ei chimica, pe langa sare, mai intra: potasiu, magneziu, brom. Cu toate ca se spune ca in aceasta apa nu exista viata, au fost totusi descoperite niste bacterii vii, anume acelea care descompun sulful, sarea si celuloza.
Marea Moarta, cat si imprejurimile, constituie o puternica sursa de venit pentru Israel, turismul fiind foarte mult dezvoltat in jurul renumitei ape. Concentratia ridicata de sare a apei atrage turistii nu numai pentru baie, ci si pentru terapia ununor afectiuni respiratorii sau ale pielii, precum psoriazis-ul. Marea Moarta este impartita in doua parti de peninsula El Lisan. Partea nordica este mai mare si mai adanca, in vreme ce cea sudica este mai putin adanca si mai putin intinsa, ca suprafata.In partea sudica, adancimea fiind de numai sase metri, coloane de sare strapung luciul apei din loc in loc.
Dupa ce a pierdut o treime din suprafata sa, Marea Moarta e amenintata cu disparitia, preconizata la mijlocul secolului XXI. Proiectul de salvare, sustinut de Banca Mondiala, urmareste construirea unui canal intre cele doua mari, pentru a realimenta Marea Moarta.
Planul are proportii gigantice si prevede construirea unei uzine pe malul Marii Rosii, pentru a pompa apa, dupa care urmeaza construirea unui canal, care va masura 180 de kilometri, pana la Marea Moarta. Pe langa functia de a aproviziona Marea Moarta, canalul va fi exploatat si din punct de vedere turistic. Autoritatile implicate in constructie vor sa creeze lacuri artificiale, care vor permite amenajarea unor baze turistice in plin desert.
Dintre statiuni se evidentiaza En Gedi, cea mai renumita. Este socotit cel mai mare loc de tratament natural. Avand 330 de zile insorite pe an, apa acesteia este cea mai sarata si bogata in minerale de pe intreaga planeta.
Marea Moarta

Marea Moarta este o minune naturala, care este situata in centrul marelui desert siriano-african Rift Valley plasata intre Israel si Regatul Iordaniei. Marea Moarta este de fapt un mare lac interior de 76 km lungime, de pana la 18 km latime si are o adancime de 400 de metri. Adancimea maxima este 417 metri sub nivelul marii .
Marea Moarta are cea mai mare concentratie de sare fata de oricare alta mare dintre marile lumii, lacuri de sare sau orice portiune de apa. Concentratia de sare din Marea Moarta este de zece ori mai mare decat alte mari (de exemplu: concentratia de sare din Marea Moarta este de 34%, in timp ce concentratia in Marea Mediterana este de doar 3,5%). Aceasta concentratie mare de sare ne face sa plutim in apele sale fara nici cel mai mic effort.
Salinitatea ridicata a apelor din Marea Moarta impiedica existenta vietii in apa, de unde si numele sau – “Marea Moarta”. In ebraica numele “Yam Hamelach” (sare de mare) a fost atribuit de calugarii crestini uimiti de lipsa aparenta a oricarei forme de viata in apa de mare. Cercetariile stiintifice recente au descoperit 11 de tipuri de bacterii in apa.
In urma cu 2.000 – 3.000 de ani nivelul Marii Moarte a fost de 360 de metri adincime. Cu toate acestea devierile de apa dulce din raul Iordan din 1950, atat prin Iordania cit si Israel, au redus la mai putin de jumatate din debitul de apa din raul Iordan care traverseaza Marea Moarta. Astazi, evaporarea apei este mai rapida decat ritmul de alimentare cu apa din Iordan marea este treptat in scadere. În ultimii 30 de ani nivelul apei a scazut cu 25 de metri.
Aceasta scadere a nivelului Marii Moarte a cauzat un alt fenomen ciudat si problematic in zona. La punctele in care raurile se varsa in Marea Moarta, (cum ar fi David si Nahal Arugot Nahal in zona Ein Gedi), apa este absorbita de solul nisipos si apele subterane. Din cauza scaderii nivelului Marii Moarte in subteran curg rauri care erodeaza sedimentele de lut. Astfel s-au format pesteri subterane de mari dimensiuni si multi oamenii au cazut gauri de cativa metri adancime. Acest fenomen cauzeaza daune mari pentru industria turismului si localnici.
Marea Moarta – oaza de sanatate.
Mineralele gasite in Marea Moarta sunt cunoscute in intreaga lume pentru calitatile lor curative si sunt distribuite in intreaga lume sub numele de cosmetice Ahava. Multi vin la Marea Moarta, sa se scalde in namolul bogat in minerale, care este considerat a avea mai multe beneficii medicinale. Proprietatile sale naturale, au permis zonei sa se transforme intr-un centru recunoscut pentru tratamente spa si terapii de relaxare.

Misterul unui text religios gasit la Marea Moarta: O profetie nestiuta?
La un muzeu din Ierusalim este expusa o tablita care a fost denumita “Piatra lui Gabriel”. Ea a fost gasita langa Marea Moarta si a dat nastere multor teorii referitoare la profetia pe care o face.

Tablita are o inaltime de un metru, ea fiind gasita langa Marea Moarta acum 13 ani, scrie Fox News. Tablita are inscriptionate pe ea 87 de randuri care ar data din secolul I inaintea lui Hristos.

Specialistii cred ca textul contine idei religioase care existau in zona respectiva in jurul perioadei in care s-a nascut Iisus Hristos. Tablita este unica, textul fiind scris pe piatra si nu inscriptionat. O asemenea tehnica de scriere nu a mai fost descoperita in regiune. Ea se afla la un muzeu din Ierusalim, expertii sustinand ca aceasta tablita este cea mai importanta descoperire facuta dupa gasirea manuscriselor de la Marea Moarta.

 

O teorie revolutionara

Specialistul Israel Knohl a spus in anul 2008 ca tablita poate revolutiona intelegerea inceputului crestinismului. El sustinea atunci ca textul ar include si conceptul de inviere mesianica ce preceda invierea lui Iisus Hristos. Un rand din acest text ar mentiona si afirmatia “In trei zile vei trai”. Teoria lui a provocat o adevarata furtuna in lumea specialistilor in domeniu.

Chiar si celebrul post National Geographic a realizat un documentar in care a expus teoria lui. Din pacate, scrisul nu poate fi citit in intregime pe aceasta tablita, desi expertii au incercat sa il vizualizeze cu ajutorul tehnologiei avansate. Multe dintre randurile scrise s-au sters din cauza trecereii timpului. Reprezentantii muzeului in care se gaseste tablita spun ca doar 40 din cele 87 de randuri pot fi citite.
O profetie cu Arhanghelul Gabriel

Aceasta inscriptie este cea mai veche care mentioneaza un arhanghel, Gabriel fiind cel mai important. In plus, in el se mentioneaza ca Dumnezeu va veni asupra Ierusalimului cu o armata de ingeri pentru a salva orasul. Acest text a fost gasit de un beduin pe malul Marii Moarte, in estul Iordaniei, in anul 2000. Misterul care inconjoara placuta nu este inca lamurit, specialistii spunand ca vor mai exista neintelegeri intre ei multi ani de acum inainte.

Apa de aici este de 10 ori mai sarata decat cea din Ocean (un om matur pluteste ca un dop de pluta la suprafata) si se considera ca aceasta are proprietati vindecatoare pentru mai multe forme de reumatism.
In ultimii 40 de ani, tarmul Marii Moarte s-a retras cu aproximativ 1,5 kilomteri, lasand practic in urma aproape toate restaurantele si complexurile hoteliere care au fost contruite pe malul apei.
– Motivul numarul 1 este faptul ca marea se scufunda cu 13 centrimetri in fiecare an.
– Motivul numarul 2 influenteaza motivul numarul 1 si anume, barajul construit pe raul Iordan, singura sursa de apa care alimenteaza Marea Moarta, a influentat volumul de apa care alimenteaza zona.
– Exista si un motiv 3 care este pus in spatele industriei farmaceutice: extragerea excesiva de minereuri din apa.